Lipsa de Magneziu: Cauze si Simptome - Bioesential.ro

Lipsa de magneziu - cauze si simptome
Lipsa de
magneziu afecteaza diferite sisteme ale corpului, de la musculatura si sistemul
nervos pana la sanatatea cardiovasculara. De aceea, este important sa stim cum
sa identificam si tratam in timp util problema, pentru a preveni eventualele
complicatii. Descopera din acest articol tot ce trebuie sa stii despre carenta
de magneziu: simptome, cauze, cum se stabileste diagnosticul, metode de
tratament si preventie, precum si care este necesarul zilnic de magneziu in
functie de sex si varsta.
Ce este magneziul si de ce este important?
Magneziul este
un mineral absolut necesar corpului omenesc, fiind implicat in peste 300 de
reactii biochimice. Printre altele, ajuta la functionarea corecta a muschilor
si nervilor, la mentinerea ritmului cardiac normal si la reglarea nivelului de
zahar din sange. In plus, contribuie la formarea proteinelor, oaselor si
ADN-ului, dar si la producerea de energie necesara corpului.
Atunci cand o
persoana are un deficit de magneziu, pot aparea probleme precum spasme
musculare, oboseala, slabiciune si ritm cardiac anormal. De asemenea, pe termen
lung poate creste riscul de hipertensiune, diabet, osteoporoza si migrene.
Cauzele deficitului de magneziu
Deficitul de
magneziu poate avea mai multe cauze, de la o dieta inadecvata si un stil de
viata nesanatos pana la probleme de absorbtie.
Alimentatie inadecvata
Alimentatia
nepotrivita este principala cauza a lipsei de magneziu. Procesarea alimentelor
poate reduce considerabil continutul de magneziu din acestea. De exemplu,
cerealele rafinate pierd mare parte din magneziul natural in timpul procesului
de macinare, deoarece germenii si taratele sunt indepartate. In plus, consumul
insuficient de legume cu frunze verzi, nuci, seminte si leguminoase, care sunt
surse bogate de magneziu, contribuie la un aport redus din acest mineral. Pe
deasupra, persoanele care urmeaza diete restrictive de slabit pot fi mai expuse
riscului de a dezvolta un deficit.
Probleme de absorbtie
In unele cazuri,
indivizii consuma suficient magneziu, insa exista probleme de absorbtia a
acestuia. Boala Crohn, boala celiaca sau alte tulburari gastrointestinale pot
impiedica absorbtia adecvata a magneziului din alimente. Acelasi lucru este
valabil si in cazul anumitor interventii chirurgicale, printre care bypass-ul
gastric. In aceste conditii, chiar daca dieta contine cantitati potrivite de
magneziu, organismul nu poate absorbi suficient pentru a mentine nivelurile
optime.
Pierderi excesive de magneziu
Pierderea
excesiva de magneziu se poate intampla prin urina, la persoanele care sufera de
diabet de tip 2 sau probleme renale. In aceste cazuri, este importanta
gestionarea atenta a afectiunii de baza si, daca este necesar, suplimentarea cu
magneziu.
Stres cronic
Stresul cronic
are numeroase efecte negative asupra organismului si poate contribui inclusiv
la deficitul de magneziu. Atunci cand corpul este expus la stres pe termen
lung, glandele suprarenale elibereaza cortizol, un hormon de stres care poate
afecta echilibrul mineralelor din organism, inclusiv magneziul. Stresul cronic
poate duce la epuizarea rezervei de magneziu, deoarece corpul foloseste acest
mineral pentru a contracara efectele negative ale stresului, cum ar fi
tensiunea musculara si inflamatia.
Consum de alcool
Consumul excesiv
sau cronic de alcool creste excretia urinara de magneziu, determinand pierderi
semnificative din organism. In plus, alcoolul poate interfera cu absorbtia
magneziului in intestin, agravand in felul acesta deficitul. Pe termen lung,
dependenta de alcool poate duce la afectiuni hepatice si pancreatice, care la
randul lor afecteaza metabolismul magneziului.
Administrare de medicamente
Diureticele sunt
cunoscute pentru faptul ca stimuleaza rinichii sa elimine excesul de apa si
sare, dar acest proces poate duce si la pierderea de magneziu prin urina. Alte
medicamente, cum ar fi inhibitori de pompa de protoni, folositi in tratamentul
refluxului gastroesofagian, pot reduce absorbtia de magneziu din intestin pe
termen lung. Unele medicamente anticanceroase pot contribui de asemenea la
scaderea nivelurilor de magneziu. In cazul utilizarii pe termen lung a acestor
medicamente, este important ca pacientii sa fie monitorizati pentru semne de
deficit de magneziu si, daca este necesar, sa li se recomande suplimente
alimentare.
Simptomele
lipsei de magneziu
Acum ca ai
inteles care sunt motivele pentru care poate aparea, trebuie sa stii si cum
identifici lipsa de magneziu. Simptomele pot fi atat de natura fizica, cat si
neurologica.
Simptome Fizice
Deficitul de
magneziu poate provoca urmatoarele simptome fizice:
●
spasme musculare, crampe si
tremur
●
oboseala cronica si slabiciune
generala
●
pierderea poftei de mancare
●
greata si varsaturi
●
in cazuri severe, batai
neregulate ale inimii si stop cardiac
Simptome Neurologice
Simptomele
lipsei de magneziu pot imita alte tulburari neurologice si includ:
●
amorteala si furnicaturi in
extremitati
●
convulsii sau crize epileptice
●
anxietate, iritabilitate si
depresie
●
dificultati de concentrare si
de memorie
Simptome Cardiovasculare
Cele mai
frecvente simptome cardiovasculare asociate cu lipsa de magneziu sunt:
●
aritmia (bataile neregulate ale
inimii)
●
hipertensiune arteriala
●
infarct miocardic
●
dureri in piept si dificultati
de respiratie
Alte Simptome
Deficitul de
magneziu poate provoca si alte simptome care afecteaza diverse aspecte ale
sanatatii. Un exemplu comun este osteoporoza sau slabirea oaselor, dat fiind ca
magneziul este implicat in metabolismul calciului si in formarea oaselor. In
plus, carenta poate duce si la rezistenta scazuta la insulina, contribuind la
dezvoltarea diabetului de tip 2. Mai pot aparea migrene frecvente pentru ca
acest mineral ajuta la relaxarea vaselor de sange din creier.
Diagnosticarea Deficitului de Magneziu
Daca suspectezi
ca ai o carenta de magneziu, iti recomandam sa iti programezi o consultatie
medicala. Iata cum se diagnosticheaza deficitul.
Evaluarea Clinica
Medicul va
incepe prin a-ti pune intrebari legate de simptome, istoricul medical si stilul
de viata. Apoi, evaluarea clinica poate include si un examen fizic pentru a
detecta semnele evidente de deficit, cum ar fi tremorul, spasmele musculare sau
modificarile cardiovasculare. In functie de rezultatele acestei evaluari,
doctorul poate decide sa comande teste de laborator suplimentare.
Teste de Laborator
Cel mai frecvent
test utilizat este masurarea concentratiei de magneziu in serul sangvin.
Totusi, acest test poate fi limitat, deoarece doar o mica parte din magneziu se
afla in sange, majoritatea fiind depozitata in oase si tesuturi moi. Alte teste
de laborator includ masurarea magneziului in urina sau evaluarea magneziului
din eritrocite.
Tratamentul
si Prevenirea Deficitului de Magneziu
Iata care sunt
principalele modalitati prin care poti preveni deficitul de magneziu, precum si
ce optiuni de tratament exista.
Ajustari dietetice
Alimentele care
sunt surse excelente de magneziu includ legumele cu frunze verzi, cum ar fi
spanacul, leguminoasele (fasole, linte), unele fructe (banane, avocado) nucile,
semintele si cerealele integrale. Pentru a maximiza absorbtia acestora, este
recomandat sa se evite consumul excesiv de alimente procesate.
Suplimente de magneziu
In cazurile in
care ajustarile dietetice nu sunt suficiente pentru a corecta carenta,
suplimentele de magneziu devin o optiune necesara. Este important ca
suplimentele sa fie luate sub supravegherea unui medic, deoarece dozajul
necorespunzator poate duce la efecte secundare. Iata doua produse disponibile
la BioEsential pe care le poti lua in considerare.
Magneziu 375mg cu Vitamina B6 - 60 tablete
sustine functionarea optima a muschilor, oaselor, inimii si creierului.
Magneziul si vitamina B6 joaca un rol esential in cresterea energiei,
imbunatatirea starii de spirit, calitatea somnului si intarirea imunitatii.
Magneziu - Bisglicinat - 60 tablete ofera o
solutie eficienta pentru asigurarea necesarului zilnic de magneziu. Aceste
tablete au o biodisponibilitate de 80% si sunt absorbite rapid si usor.
Produsul include si taurina si piper negru, care imbunatatesc absorbtia si aduc
beneficii antiinflamatorii si antioxidante.
Schimbari in stilul de viata
Una dintre
principalele imbunatatiri ale stilului de viata pe care le poti face este
reducerea nivelului de stres. Iti recomandam sa incerci in acest sens
plimbarile in natura, meditatia, yoga si exercitiile de respiratie. De
asemenea, este importanta reducerea consumului de alcool, substanta care poate
contribui la pierderile de magneziu. Nu in ultimul rand, activitatea fizica
regulata poate sprijini sanatatea generala.
Necesarul
zilnic de magneziu
Necesarul zilnic
de magneziu variaza in functie de varsta si sex din cauza diferentelor in
metabolismul si nevoile fiziologice ale organismului pe parcursul vietii. De
exemplu, pe masura ce o persoana imbatraneste, necesarul de magneziu va creste.
La copii, necesarul este mai mic, deoarece corpurile lor sunt mai mici si
procesele lor metabolice nu necesita cantitati mari de magneziu. Pe masura ce
copiii cresc si intra in adolescenta, necesarul de magneziu creste pentru a
sprijini dezvoltarea oaselor si a tesuturilor. La seniori, absorbtia de
magneziu din dieta poate scadea, iar excretia prin urina poate creste, ceea ce
duce la un necesar mai mare.
Totodata,
barbatii au in general o masa musculara mai mare decat femeile. Drept urmare,
ar trebui sa consume mai mult magneziu pentru sustinerea functiilor metabolice
si musculare. Cu toate acestea, femeile aflate in perioada de sarcina sau
alaptare pot avea nevoie de mai mult magneziu pentru a sprijini sanatatea
proprie si dezvoltarea fatului sau a copilului.
Varsta |
Barbati |
Femei |
In timpul sarcinii |
In
timpul alaptarii |
0-6 luni |
30 mg |
30 mg |
|
|
7-12 luni |
75 mg |
75 mg |
|
|
1-3 ani |
80 mg |
80 mg |
|
|
4-8 ani |
130 mg |
130 mg |
|
|
9-13 ani |
240 mg |
240 mg |
|
|
14-18 ani |
410 mg |
360 mg |
400 mg |
360 mg |
19-30 ani |
400 mg |
310 mg |
350 mg |
310 mg |
31-50 ani |
420 mg |
320 mg |
360 mg |
320 mg |
50+ ani |
420 mg |
320 mg |
|
|
Concluzie
Deficitul de
magneziu este o problema comuna, motiv pentru care este important sa stii de ce
poate aparea, cum se previne si cum se trateaza. Ține cont de necesarul de
magneziu zilnic prezentat in tabelul de mai sus si adreseaza-te medicului daca
suspectezi ca poti avea o carenta.
Intrebari
Frecvente
Care sunt principalele cauze ale deficitului
de magneziu?
Principalele
cauze ale deficitului de magneziu includ alimentatia inadecvata, in special
consumul insuficient de alimente bogate in magneziu, problemele de absorbtie
cauzate de afectiuni gastrointestinale, pierderile excesive de magneziu prin
urina si utilizarea anumitor medicamente.
Ce simptome pot indica o lipsa de magneziu?
Lipsa de
magneziu poate manifesta o varietate de simptome, printre care: spasme si
crampe musculare, oboseala, slabiciune, iritabilitate, greata, pierderea poftei
de mancare, tulburari digestive, aritmii cardiace, amorteli si furnicaturi in
extremitati, convulsii si schimbari de personalitate.
Cum pot preveni deficitul de magneziu?
Pentru a preveni
deficitul de magneziu, consuma suficiente legume cu frunze verzi, leguminoase,
banane, avocado, nuci, seminte si cerealele integrale. Evita alimentele
procesate, redu consumul de alcool si gestioneaza eficient stresul. In unele
cazuri, suplimentele de magneziu pot fi o solutie utila.
Ce alimente sunt bogate in magneziu?
Alimentele
bogate in magneziu includ: legumele cu frunze verzi (in special spanacul),
nucile (migdale, caju), semintele (de dovleac, de in), si leguminoasele
(fasolea, lintea). Cerealele integrale, sunt de asemenea surse excelente de
magneziu, la fel si avocado si bananele.
Cat magneziu ar trebui sa consum zilnic?
Necesarul zilnic
de magneziu variaza in functie de varsta si sex. In general, barbatii adulti au
nevoie de aproximativ 400-420 mg de magneziu pe zi, in timp ce femeile adulte
ar trebui sa consume 310-3 mg zilnic. In timpul sarcinii, necesarul pentru femei
creste la aproximativ 350-360 mg pe zi. Pentru copii, necesarul variaza in
functie de varsta, fiind mai mic decat la adulti.
Surse:
●
“Magnesium Deficiency.”
Healthdirect Australia, 2024, www.healthdirect.gov.au/magnesium-deficiency.
Accesat la 12 august 2024.
●
“Signs You May Have a Magnesium
Deficiency.” Cleveland Clinic, 2022,
health.clevelandclinic.org/feeling-fatigued-could-it-be-magnesium-deficiency-and-if-so-what-to-do-about-it.
Accesat la 12 august 2024.
●
“Office of Dietary Supplements
- Magnesium.” Nih.gov, 2016,
ods.od.nih.gov/factsheets/Magnesium-HealthProfessional/. Accesat la 12 august
2024.
Lasa un comentariu